Proiectul Trenului Metropolitan București-Ilfov a fost prezentat săptămâna trecută de reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) la Ministerul Transportului și Infrastructurii (MTI), în cadrul unei dezbateri cu specialiști din domeniul feroviar. Cu această ocazie, Iosif Szentes (directorul Direcției Transport Feroviar din cadrul TPBI) a subliniat că proiectul va fi realizat în trei etape, prima dintre ele cuprinzând perioada 2021-2026, având un buget estimat de 116 milioane de Euro. Investiția totală ajunge la aproape un miliard de euro și presupune lucrări la 330 km de cale ferată și crearea de 50 puncte noi de oprire. Studiul de oportunitate a fost realizat în 2021, iar anul trecut s-a realizat Planul Investițional. În prezent, se pregătește documentația în vederea atribuirii serviciilor privind elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru faza I.

Robert Dobre, director în cadrul Direcției Generale Programe Europene Transport a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii (MTI), a expus oportunitățile de finanțare pentru proiectele de trenuri metropolitane, în special linia de finanțare în valoare de 350 milioane de Euro disponibilă prin Programul Transport 2021-2027, Prioritatea 6 – Dezvoltarea mobilității sustenabile în nodurile urbane. În acest context, a fost menționat faptul că, în prezent, pe site-ul MTI se află în proces de consultare publică ghidul de finanțare pentru investițiile mai sus menționate.

Consultarea publică cu privire la ghidul de finanțare al trenurilor metropolitane se încheie la data de 12.06.2023, iar anunțul poate fi accesat pe pagina https://www.mt.ro/web14/strategia-in-transporturi/program-transport-2021-2027/4612-pot19052023-.

Ștefan Roșeanu, președintele Autorității pentru Reformă Feroviară (ARF), a precizat, printre altele, faptul că, în viitor, vor fi realizate parteneriate între ARF și autoritățile locale din țară, în vederea achiziției de material rulant destinat serviciilor de trenuri metropolitane.

La evenimentul organizat la Ministerul Transportului și Infrastructurii, cu tema „Dezvoltarea infrastructurii și serviciilor feroviare în cadrul parteneriatului dintre calea ferată și autoritățile locale”, au participat reprezentanți ai administrației publice (locale și centrale), dar și delegați ai unor ambasade, instituții financiare internaționale, operatori de transport feroviar, precum și producători de material rulant.