În ziua de 01.06.2023 și ȋn perioada 08.06, ora 20:30 – 12.06.2023 ora 05:00, evenimentele sportive și cultural-artistice „Parada Micilor Bicicliști” și West Side Flower Fest vor duce la restricționarea traficului rutier pe artera Drumul Taberei, tronsonul cuprins între Str. Brașov și Str. Romancierilor, fără afectarea circulației ȋn aceste intersecții.

Ca urmare, autobuzele liniilor 105, 168 și cele ale liniei N116 (în nopțile de 08/09, 09/10, 10/11, 11/12.06.2023), la dispoziția Brigăzii Rutiere de Poliție, vor circula pe un traseu modificat ȋn ambele sensuri, de la intersecția Drumul Taberei/ Str. Romancierilor, pe Str. Romancierilor, Bd. Timișoara, Str. Brașov, Drumul Taberei, apoi traseele actuale. Din acest motiv, autobuzele nu vor mai putea efectua stația Poiana Muntelui, iar pe traseul deviat vor opri în stațiile Romancierilor, Complex Comercial și Brașov.