Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a aplicat, începând cu data de 1 august 2021 și până la sfârșitul anului trecut, amenzi în valoare totală de 206.800 de lei celor patru operatori care prestează serviciul de transport public de călători în Regiunea București-Ilfov în baza contractelor de delegare: Societatea de Transport București – STB SA, Serviciul Transport Voluntari – STV SA, Ecotrans STCM SRL și Regio Serv Transport SRL. Sancțiunile au fost date pentru nerespectarea programului de transport, dar și pentru alte neconformități.
Principalul operator de transport din Regiunea București-Ilfov – STB SA – a suportat amenzi în valoare totală de 196.400 de lei pentru abateri de la programul de circulație, nefuncționarea sistemului RADCOM, funcționarea necorespunzătoare a sistemului GPS, dar și pentru lipsa unor condiții optime de călătorie, cum ar fi nefuncționarea instalației de aer condiționat, a sistemelor de informare a călătorilor sau pentru lipsa curățeniei în vehicule.
STV SA, al doilea operator ca mărime din regiune, a primit amenzi în valoare totală de 4.400 de lei, pentru abateri de la orarul de circulație a vehiculelor.
Societatea Ecotrans STCM SRL a fost nevoită să plătească amenzi în valoare totală de 2.600 de lei, pentru abateri de la programul de transport.
Și Regio Serv Transport SRL a fost amendată cu suma de 3.400 de lei, atât pentru nerespectarea programului de circulație, dar și pentru neefectuarea unor curse programate.
Sumele datorate de operatori sunt oprite de TPBI din garanția de bună execuție depusă într-un cont separat la semnarea contractului.
TPBI precizează că acțiunile de control vor continua la toți operatorii, pe întreaga perioadă de 10 ani a derulării contractelor de delegare a serviciului public de transport de călători, în vederea respectării standardelor de calitate a serviciului oferit cetățenilor.