România are nevoie de Sisteme Inteligente de Transport (ITS) la nivel național, care să fie conectate la cele europene. Aceasta este concluzia la care au ajuns, miercuri, 29.09.2021, participanții la ITS ROMANIA CONGRESS 2021, eveniment desfășurat sub patronajul Ministerului Transporturilor și al Primăriei Municipiului București; unde Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a fost partener oficial în acest an.
Directorul general al TPBI, Vladimir Adrian Ghițulescu, a luat cuvântul în cadrul ceremoniei de deschidere și a prezentat rolul esențial al asociației în buna gestionare a transportului public de persoane pentru zona metropolitană București-Ilfov.
„În calitate de director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov, vă pot spune ca asociația are în plan ralierea asupra tuturor politicilor la nivel european pe domeniul transportului public de persoane, incluzând un aspect de o natură semnificativă asupra modului în care orașele inteligente pot deveni motoare pentru o dezvoltare durabilă.
Tehnologiile de operare pentru transportul public – centrul de control, informarea în timp real, adaptarea programului operatorilor de transport public la nevoile cetățenilor, sistemul de e-ticketing și integrarea planului tarifar reprezintă o suită de acțiuni pe care asociația le conduce în vederea optimizării modului în care conceptul SMART CITY poate fi integrat pe segmentul transportului public de suprafață, având în vedere și un aspect extrem de important, reducerea emisiilor de gaze, printr-un transport verde”, a declarat directorul general al TPBI, Vladimir Adrian Ghițulescu.
Tot în cadrul ceremoniei de deschidere, Ștefan Roșeanu, consilier personal al Secretarului de Stat Ionel Scrioșteanu și, totodată, consilier al TPBI, a precizat că ITS face parte din strategiile de dezvoltare ale Ministerului Transporturilor din ultimii ani. În acest sens, există un grup de lucru care pune la punct strategia națională ITS, precum și o colaborare cu autoritățile locale pentru ca Sistemele Inteligente de Transport să devină o componentă reală și utilă în proiectele de investiții, cum ar fi cele de dezvoltare ale drumurilor.
La rândul său, Sorin Negrea, șef al Serviciului de Monitorizare și Control din cadrul TPBI, a prezentat activitatea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov, precum și proiectele la care specialiștii asociației lucrează în prezent, și anume:
– Sistem ITS integrat pentru transportul public în regiunea București – Ilfov;
– Sistem integrat de management al traficului în regiunea București – Ilfov;
– Sistem integrat de informare călători;
– Tren Metropolitan București – Ilfov;
– Centru integrat de mobilitate București – Ilfov.
În cadrul congresului, au mai luat cuvântul specialiști din domeniul transporturilor din România, Austria și Germania, reprezentanți ai companiilor care dezvoltă proiecte de Sisteme Inteligente de Transport, precum și profesori de la universități cu profil tehnic din țară. Printr-o intervenție video, comisarul european Adina Vălean a evidențiat progresul realizat de România în acest domeniu, subliniind că, dacă în urmă cu șapte-opt ani, abia se introducea în țara noastră acest concept, acum sunt în curs de realizare proiecte concrete.
ITS ROMANIA face parte din rețeaua europeană a asociațiilor din domeniul ITS la nivelul Uniunii Europene constituite pentru a se asigura că știrile referitoare la sistemul informațional sunt transmise tuturor actorilor la nivel local și național. Proiectul ITS NATIONALS a fost lansat oficial în anul 2004, la Londra.
TPBI este primul organism, creat la nivel regional, care a fost constituit sub forma unei structuri de cooperare a celor 42 de autorități publice locale din regiune, primind mandat din partea acestora pentru înființarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea serviciului de transport public de călători pe toată aria de competență, conform Regulamentului CE 1370/2007.