Având în vedere restricțiile de circulație instituite pe Strada Doamna Ghica, în zona lucrărilor la pasajul rutier, la solicitarea Trustului de Clădiri Metropolitane București SA, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a dispus ca liniile de autobuz 243, 282, 343 și N123 să funcționeze pe trasee deviate în perioada 24 noiembrie – 26 noiembrie 2021.
Astfel, linia 243 va funcţiona pe sensul spre terminalul „CFR Constanţaʺ pe un traseu modificat de la intersecţia Şos. Colentina/ Str. Doamna Ghica pe Şos. Colentina, Str. Teiul Doamnei, Bd. Lacul Tei, Str. Petricani, apoi traseul actual. Celălalt sens, spre „Bd. Alexandru Obregia”, nu se modifică.
Linia 282 va funcţiona pe sensul spre terminalul „Gara Basarab” pe un traseu modificat de la intersecţia Şos. Colentina/ Str. Doamna Ghica pe Şos. Colentina, Str. Teiul Doamnei, Bd. Lacul Tei, apoi traseul actual. Sensul spre terminalul „Șoseaua Fundeni” nu se modifică.
Linia 343 va funcţiona pe sensul spre „Piaţa Dorobanţi” pe un traseu modificat de la intersecţia Şos. Colentina/ Str. Doamna Ghica pe Şos. Colentina, Str. Teiul Doamnei, Bd. Lacul Tei, Str. Petricani, apoi traseul actual. Sensul spre capătul de linie „Fundeni” nu se modifică.
Linia de nopte N123 va funcţiona pe sensul spre „Bd. Alexandru Obregia” pe un traseu modificat de la intersecţia Şos. Colentina/ Str. Doamna Ghica pe Şos. Colentina, Str. Teiul Doamnei, Bd. Lacul Tei, apoi traseul actual. Sensul spre terminalul „Pasaj Colentina” nu se modifică.