Înființată în urmă cu numai cinci ani, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) intră tot mai mult în rolul de autoritate de transport, statut oferit din anul 2017 de toate cele 40 de localități din Județul Ilfov, de Consiliul Județean Ilfov, dar și de Primăria Capitalei, a arătat Geanina Suditu, directorul Direcției Dezvoltare din cadrul TPBI, la Reuniunea Operatorilor, Producătorilor și Autorităților din Transportul Public – ROPAT 2022. Autoritatea, singura din România organizată la nivel de regiune, are rol de reglementare, planificare, dar și de coordonare și control al operatorilor de transport public de călători din Municipiul București și Județul Ilfov.

Investițiile în transportul public reprezintă o componentă importantă a TPBI, iar în acest demers autoritatea a sprijinit pregătirea și depunerea de către primăriile membre, spre finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), de proiecte în valoare de 1,5 miliarde de lei.

Reprezentanții Consiliului Județean Ilfov și ai Brigăzii Rutiere de Poliție au evidențiat buna colaborare existentă între TPBI și instituțiile implicate în diverse proiecte, care vor aduce noi perspective de dezvoltare a localităților din regiune.

La rândul lor, operatorii de transport trebuie să asigure servicii de calitate, curățenie în vehicule și o relație bună cu toți călătorii, respectând programul de transport planificat.

Participanții la panelul „Provocările integrării transportului public de persoane în mobilitatea generală” au arătat că, pentru servicii de calitate, este nevoie ca toți operatorii să respecte reglementările existente și să facă eforturi pentru a asigura publicului vehicule curate. Pentru aceasta, în paralel, este nevoie și de campanii de educație civică.

Alina Ciolan, șeful Serviciului Coordonare a Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) din cadrul TPBI, a evidențiat rolul planificării strategice a investițiilor publice în domeniul mobilității și necesitatea acestora în demersurile localităților de a promova transportul public în detrimentul utilizării autovehiculului personal, pentru deplasările zilnice. Totodată, planificarea unui transport public sustenabil și eficient trebuie să țină cont de nevoile de mobilitate ale cetățenilor și să fie corelat cu investițiile private și imobiliare din regiune.

În privința politicii tarifare, reprezentanții TPBI au amintit că, recent, aceasta a fost modificată, în sensul că, spre deosebire de trecut, când o călătorie era taxată în funcție de rută, cu un tarif urban și altul pentru zona regională, toți călătorii din regiunea București – Ilfov plătesc în prezent același tarif, în funcție de timp, așa cum se practică în toate țările europene.

Un alt succes al politicii tarifare, menționat în discuții, a fost integrarea tarifară a transportului de suprafață cu metroul și cu trenul metropolitan (pentru început, pe ruta București Nord – Aeroportul Internațional Otopeni „Henri Coandă”), având în vedere faptul că operatorii de transport sunt subordonați sau coorodonați de instituții centrale diferite.

Reprezentanții TPBI au anunțat că intentionează să optimizeze și să diversifice și mai mult politica tarifară. Ei studiază în prezent servicii alternative utilizate cu succes în alte metropole europene, cum ar fi serviciul de transport „la cerere”. Acesta ar presupune optimizarea programului de transport pe anumite perioade din zi, săptămână sau an, cu mai multe variante de prestare a acestui serviciu.