Un nou eveniment din cadrul proiectului CISMOB – Cooperative information platform for low carbon and sustainable mobility s-a desfășurat vineri, 25 martie 2022, la Hotelul Ibis Politehnica din București.
La acest eveniment, intitulat CISMOB Stakeholder Meeting in Bucharest, au participat reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), asociația fiind partener beneficiar al proiectului CISMOB, alături de ITS Romania, Municipalitatea Agueda (Portugalia), Agenex – Extramadura Energy Agency (Spania) și Universitatea din Stockholm (Suedia). Liderul proiectului este Universitatea din Aveiro, Portugalia.
În cadrul întâlnirii, Alina Ciolan, Șef Serviciu Coordonare PMUD în cadrul TPBI, a susținut o prezentare despre Planul de Mobilitate Urbană Durabilă 2016-2030 pentru regiunea București – Ilfov și despre proiectul ITS (Sisteme de Transport Inteligente) inițiat de asociație. De asemenea, Nicoleta Jianu, Șef Birou Derulare Contracte de Servicii al TPBI și coordonator al proiectului, a prezentat impactul pandemiei Covid-19 asupra transportului public, folosind exemple naționale și europene.
La finalul prezentărilor, cei prezenți au discutat despre derularea zilnică a proiectului, precum și despre alte activități legate de acesta, inclusiv monitorizarea implementării planurilor de acțiune și stadiul acțiunii-pilot.
La eveniment au participat și reprezentanți ai Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene, Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Consiliului Județean Ilfov, Agenției pentru Dezvoltare Regională București – Ilfov și a fost găzduit de ITS România. În plus, au fost prezenți și reprezentanți ai operatorilor de transport public de călători STB SA, STV SA și Regio Serv Transport SRL.
CISMOB – Cooperative information platform for low carbon and sustainable mobility este un proiect de cooperare interregională care îşi propune să identifice soluții inovative de reducere a impactului activității de transport asupra mediului printr-o mai bună utilizare a infrastructurii, folosind tehnologii din domeniul IT/ Sisteme Inteligente de Transport.
CISMOB se axează pe înţelegerea, promovarea şi sprijinirea implementării şi dezvoltării politicilor naționale şi regionale în domeniul transporturilor, în special în ceea ce privește transportul urban.