Reprezentanții orașului-lider al transportului durabil – Londra – au venit joi, 18.01.2024, în vizită la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), pentru un schimb de experiență în domeniul sistemului de ticketing.
Vizita domnului Steve Bulley – Senior Product Manager al Transport for London (TfL) și doamna Emanuela Cristescu – Senior Trade Development Adviser, din partea Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord a fost o continuare a discuțiilor începute cu o zi înainte pe tema sistemelor de ticketing și a bunelor practici aplicate la Londra.
Îmbunătățirea actualului sistem de taxare, având în centru interesul cetățenilor, a constituit linia directoare a acestor întâlniri axată pe schimbul de bune practici dezvoltate în Londra și București. Participarea experților TPBI, întrebări și răspunsuri pur tehnice, precum și experiențele împărtășite ale colegilor de la Londra vor duce la o mai bună pregătire a proiectului de implementare a noului sistem de ticketing pentru regiunea București-Ilfov, un sistem care să permită și integrarea unor noi moduri de deplasare.
Vizita de la centrul TPBI de monitorizare și prezentarea preocupărilor curente și a celor cu privire la proiectele aflate în pregătire la TPBI au încheiat întâlnirile dintre cele trei părți din ultimele două zile. Atât reprezentantul TfL, cât și cei ai TPBI și ai Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord au subliniat necesitatea continuării cooperării pe această temă și pe viitor.