Mai multe proiecte pentru care Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a oferit suport tehnic în vederea obținerii finanțării au atras atenția participanților la „Smart Community Summit”, eveniment ce a avut loc săptămâna trecută, la Hotelul Pullman din Capitală. Ca autoritate de dezvoltare regională în domeniul transportului public, TPBI a sprijinit membrii săi prin pregătirea documentației necesare în vederea obținerii finanțării prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pentru mai multe proiecte, cum ar fi:
- Înnoirea parcului de vehicule de transport public prin achiziționarea a 22 de troleibuze cu autonomie, precum și a șapte microbuze electrice pentru transportul public în București și Snagov;
- BTMS – Modernizarea și extinderea sistemului inteligent de semnalizare rutieră în intersecții;
- Informarea călătorilor în stațiile de transport public (parteneriat cu 21 de unități administrativ teritoriale din județul Ilfov și Consiliul Județean Ilfov, precum și parteneriat cu Primăria Municipiului București și Primăriile sectoarelor 2-6 ale Capitalei).
În cadrul evenimentului, doamna Oana Predoi, șef Serviciu Proiecte și Politici Smart City, a prezentat și alte proiecte pregătite în cadrul Asociației, cum ar fi: „Introducerea serviciilor de trenuri urbane și metropolitane în regiunea București – Ilfov”, „Tarifare Integrată în Regiunea București – Ilfov” și „Sistem ITS integrat Smart & Green Mobility pentru regiunea București – Ilfov”, dar și diverse aplicații dezvoltate intern, precum platforma electronică de gestionare a petițiilor.