Câteva mii de persoane au participat la acțiunile organizate de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) și partenerii săi în weekend-ul 16-17 septembrie 2023, în cadrul „Săptămânii Europene a Mobilității”, eveniment desfășurat în perioada 16-22.09.2023.
În primele două zile din Săptămâna Europeană a Mobilității, copii, adolescenți, părinți și bunici au participat la expoziția „Green Expo”, unde au admirat vehiculele electrice care vor circula pe traseele din București începând cu anul 2024: troleibuzul cu autonomie Solaris Trollino 12 și autobuzul electric BMC ZTE 12, precum și caii și câinii dresați din dotarea Jandarmeriei. De asemenea, mulți dintre ei s-au plimbat gratuit cu bicicletele și trotinetele (puse la dispoziție gratuit de partenerii TPBI, I’Velo și Lime) sau au călătorit cu autobuzele liniilor speciale 700, 701, 702 și 703, de la Parcul Regele Mihai I, în diferite puncte de agrement din Municipiul București și Județul Ilfov. Cei mici au fost atrași în special de tehnica și accesoriile expuse de reprezentanții Brigăzii Rutiere de Poliție și ai Jandarmeriei Române. În prima parte a zilei de duminică, 17.09.2023, cei prezenți au fost delectați cu muzica de fanfară oferită de Corpul Muzicii Reprezentative al Jandarmeriei Române.
Evenimentul „Green for Kids”, organizat sâmbătă, 16.09.2023, de TPBI, Primăria Capitalei, Consiliul Județean Ilfov și Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Ilfov, a atras și el mulți copii și părinți la Parcul Mogoșoaia. Trupa de teatru stradal i-a delectat pe cei mici cu piesa „Verde de poveste”, iar jucăușii căței aduși de reprezentanții Biroului Protecția Animalelor din cadrul Consiliului Județean Ilfov au atras atenția tuturor.
De asemenea, vizitatorii au admirat desenele realizate de copii în cadrul Atelierului având ca temă „Save Energy”, iar cei mici au descoperit și tainele diferitelor meserii în Atelierul meșteșugăresc.
În ziua de 20.09.2023, câteva sute de copii au vizitat, însoțiți de profesori, părinți sau bunici, Muzeul Municipiului București (Palatul Suțu), în cadrul proiectului „PRINCIPIUM MOBILITAS”, dedicat Săptămânii Europene a Mobilității, Zilei Mondiale fără Mașini, precum și Zilelor Bucureștiului. Evenimentul a fost organizat de Direcția de Mediu-Serviciul Ecologie Urbană din Primăria Capitalei, în parteneriat cu Muzeul Municipiului București, TPBI, STB SA și Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și a urmărit promovarea mijloacelor de transport nepoluante ca alternativă pentru automobilul personal sau cel de serviciu și economisirea energiei.
La rândul ei, Primăria Municipiului București s-a înscris la „Săptămâna Europeană a Mobilității” – 2023 cu două măsuri permanente, care sunt deja aplicate în transportul public de călători:
- Mai puțin combustibil (Less is more): Prin această măsură, operatorii de transport sunt încurajați să facă economie de energie, prin Contractul de delegare a serviciului public de călători din regiunea București-Ilfov. Prin prevederile introduse la Planul de eficientizare, orice operator care economisește carburant (motorină) minimum 2% beneficiază, pe lângă economia făcută, de un bonus calculat în funcție de volumul de carburant al fiecărui operator. Astfel, operatorii STB SA, STV SA și Ecotrans STCM SRL beneficiază de un bonus de până la 15% din valoarea economiei pe kilometrul efectuat. Pentru Regio Serv Transport SRL, Planul de eficientizare se stabilește începând cu anul al doilea de contract și va face obiectul unui act adițional;
- Electro-economisire (Electro-saving): Prin modernizarea flotei de tramvaie, consumul de energie electrică pe kilometru și călătorie a scăzut foarte mult în urma înlocuirii tramvaielor de tip V3A cu tramvaie Astra Imperio. În cazul liniilor unde flota a fost înlocuită (pe liniile 41, 25/32, 1 și 10) consumul energetic specific poate scădea cu până la 50%.
TPBI urmărește extinderea măsurii de economisire a energiei consumate în transportul public de călători prin achiziționarea de noi vehicule pentru modernizarea flotei de troleibuze, dar și a celei de autobuze, prin înlocuirea vehiculelor cu motor diesel cu autobuze electrice.
TPBI și partenerii săi le mulțumesc tuturor celor care au fost prezenți la evenimente și îi asigură că vor urma și alte manifestări cel puțin la fel de interesante.