Actualizare: Ca urmare a adresei transmisă de organizatorul Festivalului Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în București”, restricțiile de circulație de pe Șoseaua Kiseleff nu vor mai fi aplicate, iar liniile de autobuz 100, 203 și 205 vor circula normal.
Comunicatul inițial:
Liniile 100, 203 și 205 – deviate, de vineri seara până duminică dimineață, pentru desfășurarea Festivalului Internațional de Folclor
Liniile de autobuz 100, 203 și 205 vor funcționa pe trasee modificate în perioada 21.06.2024 (începând cu ora 18.00) – 23.06.2024 (până la ora 07.00), ca urmare a restricționării traficului rutier pe Șoseaua Kiseleff, între Strada Arhitect Ion Mincu și Piața Victoriei, pentru a permite desfășurarea Festivalului Internațional de Folclor „Muzici și Tradiții în București”.
Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a decis ca în această perioadă, la dispoziția Brigăzii Rutiere de Poliție, cele trei linii de transport public să funcționeze astfel:
- Linia 100 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Aeroportul Henri Coandă Sosiri” şi Piața Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre „Piața Unirii 2” pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. General Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I. C. Brătianu, Piața Unirii. Sensul opus nu va fi modificat. Linia 100 va funcționa pe același traseu și în nopțile de 21/ 22.06.2024 și 22/ 23.06.2024.
- Linia 203 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Cartier Greenfield” și Piața Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre Piața Victoriei pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei. Sensul opus nu va fi modificat.
- Linia 205 va funcţiona pe traseul de bazǎ ȋntre terminalul „Străulești” şi Piața Arcul de Triumf, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre „Piața Uniri 2” pe Bd. Mareșal Constantin Prezan, Bd. Aviatorilor, Piața Victoriei, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. General Gheorghe Magheru, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. I. C. Brătianu, Str. Halelor, terminal „Piața Unirii 2”. Sensul opus nu va fi modificat.