Autobuzele liniei 136 vor circula pe un traseu modificat duminică, 21 august 2022, începând cu ora 17.00 și până la sfârșitul programului. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a luat această măsură ca urmare a restricțiilor de circulație impuse pe Bd. Libertății, între Bd. Regina Maria și Str. Națiunile Unite, pentru desfășurarea unor filmări în Piața Francofoniei și pe Bd. Libertății.
Astfel, linia 136 va funcţiona pe traseul de bază între terminalul „C.E.T. Vest Militari” şi intersecţia Calea 13 Septembrie/ Str. Izvor, apoi pe un traseu modificat pe Str. Izvor, Bd. B.P. Hașdeu, Splaiul Independenței, cu întoarcere pe Bd. Libertății, Bd. Națiunile Unite, Str. Izvor, Calea 13 Septembrie, apoi traseul actual.