Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) continuă demersurile pentru actualizarea Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) București – Ilfov. Reprezentanții TPBI au avut, săptămâna trecută, mai multe întâlniri de lucru cu specialiști din cadrul Ministerului Transporturilor, ai Primăriei Capitalei și ai primăriilor de sector, pentru definitivarea portofoliului de proiecte ce va sta la baza PMUD actualizat. Scopul acestor întâlniri este ca toate investițiile strategice ale factorilor implicați în domeniul transportului public din regiunea București – Ilfov să fie incluse și prioritizate în planul de acțiune al PMUD, astfel încât să fie facilitat ulterior procesul de accesare a fondurilor nerambursabile.
În acest sens, TPBI a purtat discuții cu:
- Primăria Capitalei prin direcțiile de specialitate, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București;
- Ministerul Transporturilor și structurile din coordonare (Metrorex, CFR SA, Compania Națională Aeroporturi București, Autoritatea pentru Reformă Feroviară, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere), cu sprijinul domnului Secretar de Stat, Irinel Scrioșteanu;
- Primăriile celor șase sectoare ale Municipiului București.
Pentru actualizarea PMUD, au loc întâlniri între reprezentanți ai TPBI și cei ai Consiliului Județean Ilfov, precum și cu autoritățile publice locale din Județul Ilfov.