Proiectele aflate în derulare în domeniul transportului public de călători din Regiunea București-Ilfov au atras atenția delegaților prezenți la cel de-al 7-lea Forum pentru Smart Ticketing și Servicii Digitale (organizată de Calypso Networks Association), care are loc la Budapesta, în perioada 2-3 iunie 2022.
Reprezentanții TPBI prezenți la eveniment, printre care Oana Predoi – Șef Serviciu Smart City, au prezentat proiectele în domeniul ticketing-ului și digitalizării serviciului de transport public și a relației cu cetățenii la care TPBI lucrează în prezent. De asemenea, a fost prezentat proiectul pilot de integrare tarifară a serviciilor de transport public de suprafață din regiunea București-Ilfov, metrou și tren metropolitan, pe ruta Gara de Nord – Otopeni, ca prim pas pentru extinderea integrării tarifare cu serviciile viitoare de tren metropolitan la nivel de regiune și scalarea modului de abordare la nivel național. Proiectul pilot a fost realizat în parteneriat între TPBI, Ministerul Transporturilor și Infrastructurii și Autoritatea de Reformă Feroviară.
Cea de-a 7-a ediție a Forumului se concentrează pe transformările procesului de digitalizare a sectoarelor transportului public și mobilității urbane sub șocurile pandemice și lecțiile de reziliență derivate din această perioadă.
Încă o dată, cei prezenți au subliniat necesitatea de a utiliza date deschise pentru serviciile de transport public, condiție pentru reducerea costurilor serviciilor și deschiderii de oportunități de dezvoltare de soluții pentru călători, de optimizare a serviciului prestat de operatorii de transport.
Prin prezența la aceste dialoguri specializate, TPBI urmărește să prezinte rezultatele și eforturile pe care le depune pentru creșterea calității serviciilor, digitalizarea proceselor, cunoașterea celor mai noi tehnologii în domeniul IT în vederea pregătirii și implementării cu succes a proiectelor pe care le inițiază în domeniul transportului public integrat la nivel de regiune.