În perioada 23-24 octombrie 2025, reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) au avut plăcerea de a facilita și însoți vizita oficială a delegației Asociației Internaționale de Transport Public (UITP – International Association of Public Transport) în regiunea București – Ilfov.

Programul vizitei a inclus o serie de întâlniri și vizite de lucru la principalii operatori de transport public din regiune, evidențiind progresele semnificative realizate în direcția mobilității urbane sustenabile.

În prima zi, delegația a vizitat noua autobază a operatorului STCM Ecotrans, o infrastructură modernă, echipată integral pentru operarea flotei de autobuze 100% electrice. Această investiție reprezintă un pas important în tranziția regiunii București – Ilfov către un transport public curat, eficient și prietenos cu mediul.

În continuarea programului, oaspeții au fost primiți la Depoul Dudești al operatorului STB SA, unde au avut ocazia de a face o incursiune în istoria transportului electric urban, admirând modele de tramvaie de epocă expuse în cadrul Săptămânii Europene a Mobilității, precum și cele mai moderne tramvaie aflate în exploatare.

A doua zi a vizitei a fost dedicată operatorului METROREX S.A., unde delegația UITP a fost primită cu deosebită ospitalitate de către Doamna Director General Mariana Miclăuș și echipa sa. Vizita a inclus o prezentare detaliată a activităților desfășurate în cadrul Dispeceratului Central Metrorex, precum și o discuție aplicată privind proiectele de dezvoltare aflate în derulare, în special lucrările pentru noua magistrală M6.

TPBI adresează mulțumiri tuturor partenerilor implicați — STCM Ecotrans, STB SA și METROREX SA — pentru deschiderea, profesionalismul și colaborarea excelentă demonstrate cu ocazia acestei vizite. De asemenea, exprimăm recunoștința noastră față de Asociația Internațională de Transport Public (UITP) pentru interesul manifestat față de proiectele de modernizare și dezvoltare durabilă a transportului public din regiunea București – Ilfov.

Prin aceste inițiative comune, TPBI continuă să promoveze bunele practici în domeniul mobilității urbane și să consolideze colaborarea internațională în beneficiul călătorilor și al unui viitor mai verde.