Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (TPBI), în parteneriat cu Liceul Tehnologic ”Cezar Nicolau” Brănești și Liceul Teoretic „Mihail Kogălniceanu” Snagov, derulează proiectul „Verde stop! Azi mașina stă pe loc.”, finanțat din fondul pentru mediu în cadrul Programului vizând educația și conștientizarea publicului privind protecția mediului.

Proiectul are ca scop educarea și sensibilizarea elevilor în ceea ce privește utilizarea transportului public, a mijloacelor alternative de transport și impactul acestora asupra mediului înconjurător.

Ca parte a activităților desfășurate, în cele două unități de învățământ au fost instalate rastele pentru biciclete, pentru a încuraja utilizarea mijloacelor alternative de transport.

Rastelele sunt destinate exclusiv pentru promovarea mobilității sustenabile în cadrul instituțiilor de învățământ.

TPBI, în calitate de beneficiar al proiectului, demonstrează angajamentul său ferm pentru promovarea mobilității sustenabile contribuind activ la implementarea unor soluții eficiente și prietenoase cu mediul, adaptate nevoilor comunităților din regiunea București-Ilfov.

Începând de săptămâna viitoare, echipa de proiect TPBI va susține sesiuni educative destinate elevilor,  având următoarele teme principale:

Promovarea transportului public și alternativ ca soluții sustenabile și prietenoase cu mediul;

Informarea elevilor privind reducerea poluării aerului și a emisiilor de gaze cu efect de seră prin utilizarea acestor mijloace de transport;

Conștientizarea drepturilor și responsabilităților cetățenilor în utilizarea transportului public și protecția mediului.

Proiectul își propune să încurajeze un comportament responsabil față de mediu, să dezvolte spiritul civic al tinerilor, să sprijine tranziția către un stil de viață activ și să încurajeze utilizarea mijloacelor de transport public.

Vă vom ține la curent cu informații privind desfășurarea activităților și rezultatele obținute în cadrul proiectului!

Mai multe detalii despre programul de finanțare pot fi consultate pe site-ul Administrației Fondului pentru Mediu: www.afm.ro