Începând de vineri, 13.09.2024, autobuzele liniei navetă 611 vor opri pe ambele sensuri de mers și în stațiile „Suliței”, Armistițiului” și „Cibinului”, situate pe Calea Ferentari. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a dispus această măsură pentru a asigura o mai bună preluare a fluxurilor de călători.
Linia navetă de autobuz 611 funcționează între stația „Piața Chirigiu” și terminalul „CFR Progresul” pentru a acoperi segmentul pe care nu mai circulă tramvaiele liniilor 11, 19 și 23, care nu mai pot întoarce la capătul „Zețarilor” din cauza unei avarii survenite la substația electrică „CFR Progresul”.