Trenul metropolitan București – Ilfov va putea fi folosit începând cu anul 2024 de locuitorii din regiune, alături de autobuze, troleibuze, tramvaie şi metrou. Astfel, în viitor, distanța de la Snagov la Gara de Nord ar putea fi parcursă în circa 30 de minute, față de un interval de timp aproape dublu necesar unui autoturism în condițiile actuale de trafic. Trenul metropolitan este un proiect inițiat de Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), care urmărește integrarea acestui mod de transport cu cel de suprafață și cel subteran.

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan și Vicepreședintele Consiliului Județean Ilfov, Ștefan Rădulescu, vor fi prezenți la dezbaterea organizată în cadrul ”Săptămânii europene a mobilității”. Proiectul de tren metropolitan va fi prezentat public chiar de către coordonatorul proiectului, Ștefan Roșeanu.

Evenimentul va avea loc miercuri, 22 septembrie, între orele 11:00 – 13:00, iar în cadrul conferinței, publicul va putea afla ce anume presupune demararea unui astfel de proiect, care sunt investițiile necesare, ce s-a realizat până acum și care sunt pașii următori. Totodată, va fi organizată și o sesiune de întrebări și răspunsuri. Oricine dorește să se înscrie o poate face accesând link-ul: https://tpbi.ro/tren-metropolitan/.

Pentru introducerea serviciilor de tren urban și metropolitan, TPBI a ținut cont de rețeaua feroviară istorică din zonă. Astfel, au fost propuse să funcționeze 16 servicii (linii). Într-o primă fază, prin utilizarea infrastructurii feroviare existente, va putea fi asigurată o viteză comercială ridicată (peste 40 km/h).

Prin realizarea investițiilor necesare pentru introducerea și, ulterior, dezvoltarea serviciilor de tren urban și metropolitan București – Ilfov se urmărește crearea unei noi alternative la transportul cu mașina personală în Regiunea București – Ilfov.

Totodată, vor fi reduși timpii de călătorie necesari navetei, asigurându-se o legătură de transport între localități, în interiorul Capitalei, precum și între Aeroportul Internațional „Henri Coandă” și celelalte localități din Regiune, inclusiv către polul de cercetare de la Măgurele și zonele turistice Snagov și Cernica. Un alt efect ar fi implementarea unor proiecte de regenerare urbană în zona de cale ferată, precum și crearea de noi oportunități pe piața forței de muncă.

Sunt propuse 16 servicii (rute): (1) Gara de Vest – Răzoare – Progresul – Jilava – Vidra; (2) Gara de Nord – Gara de Vest – Progresul – Veseliei; (3) Gara de Nord – Pantelimon – Progresul – Veseliei; (4) Gara Obor – Chiajna – Gara de Vest – Cotroceni; (5) Gara Obor – Jilava – Gara de Vest – Cotroceni; (6) Orbital București; (7) Gara de Nord – Aeroport T1; (8) Gara Obor – Aeroport T1cu una dintre cele două variante, (8a) Gara Obor – Gara Băneasa – Aeroport T1 sau (8b) Gara Obor – Tunari – Aeroport T1; (9) Gara de Nord – Aeroport T2; (10) Gara de Nord – Chitila – Scroviștea; (11) Gara Obor – Brănești – Islaz; (12) Gara de Nord – Chiajna – Domnești; (13) Gara de Nord – Chitila – Săbăreni; (14) Gara de Nord – Mogoșoaia – Grădiștea; (15) Gara de Nord – Căciulați – Snagov; (16) Titan Sud – Tânganu.