În vehiculele de transport în comun de pe raza regiunii București-Ilfov au acces neîngrădit toți călătorii însoțiți de animale de companie, cu excepția celor prevăzute de lege.
Conform ORDONANȚEI DE URGENȚĂ (republicată) nr. 55 din 30 aprilie 2002, privind regimul de deținere al câinilor periculoși sau agresivi, accesul în mijloacele de transport în comun pentru câinii din rasele Pit Bull, Boerbull, Bandog American Staffordshire Terrier, Tosa, Rottweiller, Dog Argentinian, Mastino Napolitano, Fila Brazileiro, Mastiff, Ciobănesc Caucazian, Cane Corso și metișii lor este permis numai dacă aceștia poartă botniță și sunt ținuți în lesă.
Așadar, toți ceilalți câini au acces liber în mijloacele de transport în comun, fără vreo restricție, conform legii.
TPBI precizează că orice împiedicare a unei persoane să utilizeze transportul public reprezintă un abuz grav și o încălcare a drepturilor respectivei persoane, precum și a drepturilor animalelor.