Începând de joi, 24.04.2025, stațiile de autobuz din zona intersecției Bd. Basarabia/ Str. Lucrețiu Pătrășcanu vor fi reorganizate în vederea creării unor puncte de transbordare facile pentru călători.

Astfel, pe sensul spre periferie, autobuzele liniilor 637, 640 și N109 vor opri în stația „Lucrețiu Pătrășcanu” situată pe Bd. Basarabia, înainte de intersecția cu Str. Lucrețiu Pătrășcanu, iar cele ale liniei N122 vor opri în stația „Lucrețiu Pătrășcanu” amplasată pe Bd. Basarabia, după intersecția cu Str. Lucrețiu Pătrășcanu.

Pe sensul către centru, autobuzele liniilor 637, 640 și N122 vor opri în stația „Șoseaua Morarilor” aflată pe Bd. Basarabia, înainte de intersecția cu Șos. Morarilor. Totodată, vehiculele liniilor 637 și 640, precum și cele ale liniilor 102 și N109 vor efectua și stația „Șos. Morarilor”, situată pe Bd. Basarabia, după intersecția cu Șos. Morarilor.