Începând de sâmbătă, 18 septembrie 2021, liniile de transport în comun de suprafață care îi deservesc pe cei peste 350.000 de locuitori ai cartierului bucureștean Drumul Taberei vor fi reorganizate, cu orar optimizat, fiind înființate și două noi terminale, „Valea Ialomiței” și „Dedeman Ghencea”.
Având în vedere funcționalitatea noii magistrale de metrou și pe baza unor sondaje efectuate în rândul populației, a propunerilor primite de la călători, dar și în urma simulărilor realizate de specialiști, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a decis remodelarea liniilor existente și introducerea altora noi în acest ansamblu de locuințe al Sectorului 6.
Astfel, devierea liniei 105 pe ramura de nord a bulevardului Drumul Taberei susține linia 168, care a devenit extrem de solicitată după deschiderea Anului Școlar și după eliminarea unor linii care dublau nejustificat acest traseu. De sâmbătă, linia 105 va funcționa ȋn ambele sensuri de la terminalul „Valea Oltului”, pe Strada Valea Oltului, Strada Valea Argeșului, Drumul Taberei (ramura de nord), apoi traseul actual.
Prin remodelarea liniei 138, care vine din cartierul Militari până la noul terminal „Dedeman Ghencea”, este asigurată o legătură extrem de necesară între Drumul Taberei și cartierul vecin de la nord, dar și preluarea călătorilor către zone foarte importante pentru cetățenii Sectorului 6. Așadar, de sâmbătă, linia 138 va funcționa pe traseul de bază ȋntre terminalul „Cartier Militari” și intersecţia Bulevardul Timișoara/ Strada Romancierilor, apoi pe un traseu modificat ȋn ambele sensuri pe Strada Romancierilor, Drumul Taberei (inel și ramura de sud), Strada Brașov, până la noul terminal „Dedeman Ghencea”.
Și linia 168 va fi puțin modificată: ea va funcționa pe traseul de bază ȋntre terminalul „Cartier Constantin Brâncuși” și intersecţia Aleea Masa Tăcerii/ Strada Valea Oltului, apoi pe un traseu modificat ȋn ambele sensuri pe Strada Valea Oltului, Strada Valea Ialomiţei, Drumul Taberei (ramura de nord), apoi traseul actual.
De sâmbătă, 18 septembrie, linia 173 va avea capătul la noul terminal Valea Ialomiței, iar nu la Valea Argeșului, ca până acum. Astfel, linia va funcționa pe traseul de bază ȋntre terminalul „Șura Mare” și intersecţia Drumul Taberei/ Strada Valea Argeșului, apoi pe un traseu modificat ȋn ambele sensuri pe Drumul Taberei, Strada Valea Ialomiţei, terminal „Valea Ialomiței”.
Linia 221 va funcționa între terminalul „CET Vest Militari” și intersecţia Strada Valea Argeșului/ Drumul Taberei, apoi pe un traseu modificat ȋn ambele sensuri pe Drumul Taberei (ramura de sud), Strada Brașov, până la noul terminal „Dedeman Ghencea”.
Denumirea cartierului Drumul Taberei este legată de trecutul acestor locuri, unde în timpul Revoluției de la 1821 Tudor Vladimirescu și-a stabilit tabăra de panduri. Mai târziu, aici erau ținuți caii cavaleriei și ai artileriei, cu depozite de nutreț și gospodării militare și au început să apară primele case țărănești. Actualul Bulevard Drumul Taberei era pe atunci doar o străduță din pământ bătătorit. La sfârșitul anilor ’50, a început construcția cartierului dinspre Cotroceni spre localitatea Domneşti, astfel încât în anul 1983, când s-au finalizat ultimele blocuri proiectate, se construiseră circa 63.000 de apartamente. Cartierul se află și astăzi în continuă dezvoltare, fiind necesară tot mai mult extinderea transportului public pentru noile locuințe.
TPBI este primul organism, creat la nivel regional, care a fost constituit sub forma unei structuri de cooperare a celor 42 de autorități publice locale din regiune, primind mandat din partea acestora pentru înființarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea serviciului de transport public de călători pe toată aria de competență, conform Regulamentului CE 1370/2007.