Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a dispus ca, începând de duminică, 25.02.2024, linia 93 să fie prelungită până în cartierul Constantin Brâncuși și să fie operată numai cu troleibuze noi Solaris Trollino 12M cu autonomie, iar linia de autobuz 168, care asigura până acum transportul călătorilor din acest cartier, va întoarce la terminalul „Valea Ialomiței”. În acest fel, va fi redusă total poluarea fonică și cea a aerului din cartierul Brâncuși, iar numărul mai mare de vehicule alocate acestei linii va reduce timpul de așteptare în stație.

Așadar, linia 93 va funcționa între terminalele „Cartier Constantin Brâncuși” și „Gara de Nord” pe traseul: „Cartier Constantin Brâncuși”, Aleea Cumințenia Pământului, Drumul Valea Doftanei, Aleea Poarta Sărutului, Aleea Masa Tăcerii, Str. Valea Oltului, Str. Valea Ialomiței, Drumul Taberei (inel și ramura de sud), Bd. 1 Mai, Str. Sibiu, Drumul Taberei, Bd. General Paul Teodorescu, Bd. Iuliu Maniu, Șos. Cotroceni, Str. Constantin Noica, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Pârcălabul Baldovin, Str. Gării de Nord, Piața Gării de Nord, „Gara de Nord”, cu întoarcere pe Str. Witting, Calea Plevnei, Str. Constantin Noica, Șos. Cotroceni, Bd. Iuliu Maniu, Bd. General Paul Teodorescu, Drumul Taberei, Str. Sibiu, Bd. 1 Mai, Drumul Taberei (ramura de sud și inel), Str. Valea Ialomiței, Str. Valea Oltului, Drumul Valea Doftanei, Aleea Pasărea Văzduhului, Aleea Cumințenia Pământului, „Cartier Constantin Brâncuși”.

Linia 168 va funcționa între „Valea Ialomiței” și „Piața Romană” astfel: terminal „Valea Ialomiței”, Str. Valea Ialomiței, Drumul Taberei (ramura de Nord), Str. Răzoare, Șos. Panduri, Str. Doctor Rainer, Bd. Eroilor, Str. Știrbei Vodă, Calea Victoriei, Str. Demetru Ion Dobrescu, Bd. Nicolae Bălcescu, „Piața Romană”, cu întoarcere pe Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Berzei, Str. Știrbei Vodă, Bd. Eroilor, Str. Doctor Dumitru Bagdasar, Șos. Panduri, Drumul Taberei, Str. Valea Ialomiței, terminal „Valea Ialomiței”.

Legătura dintre cartierul Constantin Brâncuși și Piața Romană va fi asigurată prin transbordare din troleibuzele liniei 93 în autobuzele liniei 168 în stațiile „Valea Ialomiței”, „Orizont” și „Favorit”, în ultimele două stații călătorii putând utiliza și linia 368. Actuala politică tarifară permite transbordări multiple în intervalul de timp pentru care a fost achiziționat titlul de călătorie.