TPBI reconfigurează rețeaua de transport în comun în zona Răzoare și a fostului Bulevard V. Milea
Ca urmare a finalizării lucrărilor la calea de rulare a tramvaielor de pe fostul Bulevard Vasile Milea (în prezent Bd. General Paul Teodorescu și Bd. Doina Cornea), precum și a reluării circulației la intersecția Str. Răzoare/ Șos. Panduri, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) reorganizează rețeaua de transport în comun din toată această zonă.
Astfel, începând de luni, 24 octombrie 2022, șapte linii de transport public vor fi modificate astfel:
- Linia de tramvai 1 va funcționa între terminalele „Șura Mare” și „Banu Manta” pe traseul: terminal „Șura Mare”, Str. Șura Mare, Șos. Giurgiului, Șos. Olteniței, Calea Văcărești, Șos. Mihai Bravu, Șos. Ștefan cel Mare, Bd. Iancu de Hunedoara, Șos. Nicolae Titulescu, terminal „Bd. Banu Manta‟, cu întoarcere pe Șos. Nicolae Titulescu, Pasajul Basarab, Șos. Orhideelor, Bd. Doina Cornea, Bd. General Paul Teodorescu, Bd. Timișoara, Str. Progresului, Str. Dr. Constantin Istrati, Șos. Viilor, Piața Eroii Revoluției, Șos. Olteniței, Str. Șura Mare, terminal „Șura Mare‟;
- Linia de tramvai 10 va fi reînființată și va funcționa între terminalele „Șura Mare” și „Banu Manta” pe traseul: terminal „Șura Mare”, Str. Șura Mare, Șos. Giurgiului, Piața Eroii Revoluției, Șos. Viilor, Str. Dr. C-tin. Istrati, Str. Progresului, Bd. Timișoara, Bd. General Paul Teodorescu, Bd. Doina Cornea, Șos. Orhideelor, Pasajul Basarab, Șos. Nicolae Titulescu, terminal „Bd. Banu Manta”, cu întoarcere pe Șos. Nicolae Titulescu, Bd. Iancu de Hunedoara, Șos. Ștefan cel Mare, Șos. Mihai Bravu, Calea Văcărești, Șos. Olteniței, Str. Șura Mare, terminal „Șura Mare”;
- Linia navetă de autobuz 610 va fi scurtată, urmând să funcționeze între terminalele „Romprim” și „Piața Eroii Revoluției” pe traseul: terminal „Romprim”, Șos. Olteniței, Șos. Viilor, stația „Piața Eroii Revoluției‟, cu întoarcere pe Str. Mitropolit Dosoftei, Calea Șerban Vodă, Piața Eroii Revoluției, Șos. Olteniței, terminal „Romprim”.
- Linia de tramvai 11 va fi reînființată și va funcționa între terminalele „Zețarilor” și „Cartier 16 Februarie” pe traseul: terminal „Zețarilor”, Prelungirea Ferentarilor, Calea Ferentari, Calea Rahovei, Str. Progresului, Bd. Timișoara, Bd. General Paul Teodorescu, Bd. Doina Cornea, Șos. Orhideelor, Calea Giulești, terminal „Cartier 16 Februarie” și retur;
- Linia de troleibuz 69 va funcționa între terminalele „Valea Argeșului” și „Baicului” pe traseul: terminal „Valea Argeșului‟, Str. Valea Argeșului, Drumul Taberei (ramura de sud), Str. 1 Mai, Str. Sibiu, Drumul Taberei, Drumul Sării, Str. Răzoare, Șos. Panduri, Str. Prof. Dr. Rainer, Bd. Eroilor, Bd. Eroii Sanitari, Piața Operei, Bd. Mihail Kogălniceanu, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Carol I, Bd. Ferdinand, Bd. Gării Obor, terminal „Baicului”, cu întoarcere pe Bd. Gării Obor, Bd. Ferdinand, Bd. Carol I, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Mihail Kogălniceanu, Piața Operei, Bd. Eroii Sanitari, Str. Carol Davila, Bd. Eroilor (bretea), Str. Dr. Bagdasar, Șos. Panduri, Bd. Geniului, Drumul Sării, Drumul Taberei, Str. Sibiu, Str. 1 Mai, Drumul Taberei (ramura de sud), Str. Valea Argeșului, terminal „Valea Argeșului‟;
- Linia 93 va fi reînființată și va funcționa între terminalele „Valea Argeșului” și „Gara de Nord‟ pe traseul: terminal „Valea Argeșului‟, Str. Valea Argeșului, Drumul Taberei (ramura de sud), Str. 1 Mai, Str. Sibiu, Drumul Taberei, Bd. Paul Teodorescu, Bd. Iuliu Maniu, Șos. Cotroceni, Str. Constantin Noica, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Baldovin Pârcălabul, Str. Gării de Nord, Piața Gării de Nord, stația „Gara de Nord”, cu întoarcere pe Str. Witting, Calea Plevnei, Str. Constantin Noica, Șos. Cotroceni, Bd. Iuliu Maniu, Bd. Paul Teodorescu, Drumul Taberei, Str. Sibiu, Bd. 1 Mai, Drumul Taberei (ramura de sud), Str. Valea Argeșului, terminal „Valea Argeșului‟;
- Linia 96 va funcționa între terminalele „Depoul Alexandria” și „Gara de Nord‟ pe traseul: terminal „Depoul Alexandria”, Șos. Alexandriei, Str. Antiaeriană, Drumul Sării, Str. Răzoare, Șos. Panduri, Str. Prof. Dr. Rainer, Bd. Eroilor, Podul Eroilor, Splaiul Independenței, Str. Constantin Noica, Str. Mircea Vulcănescu, Str. Baldovin Pârcălabul, Str. Gării de Nord, Piața Gării de Nord, stația „Gara de Nord”, cu întoarcere pe Str. Witting, Calea Plevnei, Str. Știrbei Vodă, Bd. Eroilor, Str. Prof. Dr. Bagdasar, Șos. Panduri, Bd. Geniului, Drumul Sării, Str. Antiaeriană, Șos. Alexandriei, terminal „Depoul Alexandria”.
De asemenea, începând de luni, 24 octombrie 2022, liniile de tramvai 8 și 43, linia de troleibuz 80 și liniile navetă de autobuz 690 și 696 vor fi suspendate. Traseul liniei 8 este acoperit de tramvaiele liniilor 11 (între Zețarilor și Str. Progresului) și 25 (între Str. Progresului și Depoul Militari), iar liniile 43, 80, 690 și 696 au avut un caracter temporar.
Tot de la data de 24 octombrie, TPBI va suplimenta parcul de vehicule alocat liniei de autobuz 336, aceasta urmând să revină la programul de circulație pe care îl avea înainte de începerea lucrărilor pe Bd. General Paul Teodorescu și Bd. Doinea Cornea.