Liniile 41, 47, 232 și 385 vor avea un program de circulație prelungit în seara zilei de sâmbătă, 12.07.2025, pentru a asigura transportul spectatorilor ce vor asista la meciul de fotbal FCSB – Hermannstadt, programat de la ora 21.30, pe stadionul „Steaua”.

Potrivit dispozițiilor Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), după terminarea meciului, vehiculele celor patru linii de transport public vor circula în zona stadionului „Steaua” astfel:

  • Tramvaiele liniei 41 vor pleca de la terminalul „Ghencea” către „Piața Presei” la orele 23.30, 23.35, 23.40, 23.45, 23.50 și 23.55.
  • Ultima plecare a tramvaielor liniei 47 de la terminalul „Ghencea” către „Piața Unirii” va avea loc la ora 23.30.
  • Ultima trecere a autobuzelor liniei 232 în zona Stadionului „Steaua” va avea loc la ora 23.40 (pe sensul spre „Arcade Berceni”).
  • Ultima trecere a autobuzelor liniei 385 în zona Stadionului „Steaua” va avea loc la ora 23.40 (pe sensul spre „Piața Sfânta Vineri”).

Totodată, spectatorii prezenți pe Stadionul „Steaua” pot utiliza și autobuzele liniei de noapte N101, care circulă între „Valea Oltului” și „Piața Unirii 2” la un interval de 30 de minute.