Liniile 282 și 335 vor avea un program de circulație prelungit în seara zilei de luni, 21.07.2025, pentru a asigura transportul spectatorilor ce vor asista la meciul de fotbal Dinamo – FC Botoșani, programat de la ora 21.30, pe Stadionul „Arcul de Triumf”.

Așadar, potrivit dispozițiilor Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), vehiculele liniilor 282 și 335 vor circula în zona arenei „Arcul de Triumf”, după terminarea meciului, astfel:

  • Orele estimate de trecere ale autobuzelor liniei 282 în zona stadionului sunt: 23.25 (pe sensul spre „Șoseaua Fundeni”), respectiv 23.25 și 23.35 (pe sensul spre „Gara Basarab”).
  • Orele estimate de trecere ale autobuzelor liniei 335 în zona stadionului sunt: 23.20 (pe sensul spre „Complex Băneasa”), respectiv 23.25 și 23.35 (pe sensul spre „Faur”).

Cei prezenți pe Stadionul „Arcul de Triumf” mai au la dispoziție și tramvaiele liniei 41 care circulă potrivit programului normal stabilit.