Liniile 11, 41, 44, 163 și 178 vor avea un program de circulație prelungit în seara zilei de sâmbătă, 28.09.2024, pentru a asigura transportul spectatorilor ce vor asista la meciul de fotbal FC Rapid București – Oțelul Galați, programat de la ora 21.30, pe stadionul „Giulești”.
Potrivit dispozițiilor Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), cele cinci linii de transport public vor funcționa astfel:
Tramvaiele liniei 11 vor pleca de la terminalul „Cartier 16 Februarie” către „Depoul Alexandria”, cu ore estimate de trecere a vehiculelor în zona Stadionului „Giulești” 23:20 și 23:32.
Tramvaiele liniei 41 vor circula la un interval de 6-7 minute, trecerile prin zona Stadionului Giulești fiind stabilite la orele: 23:20 (pe sensul spre Piața Presei), 23:19, 23:26, 23:32, 23:38 și 23:45 (pe sensul spre Ghencea).
O cursă a liniei 44 va trece prin zona Stadionului „Giulești” pe sensul spre Vasile Pârvan în jurul orei 23.25.
O cursă a liniei 163 va trece pe la Stadion, în drum spre Piața Operei, în jurul orei 23.30.
Două autobuze ale liniei 178 vor trece prin zona stadionului, dinspre terminalul „Complex Comercial Apusului”, către „Sala Palatului” în jurul orelor 23:25 și 23:35.
În plus, spectatorii prezenți pe Stadionul „Giulești” vor putea utiliza și autobuzele liniilor de noapte, care sunt programate să circule la un interval de 30 de minute.