Începând de miercuri, 01.03.2023, linia de autobuz 429 va funcționa pe un traseu prelungit până în zona rezidențială „Cartier de Tineri III” din orașul Chitila, anunță Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI). Prin această măsură, locuitorii „Cartierului de Tineri III” vor beneficia de o legătură directă de transport cu zona Militari și cu metroul, la stația „Păcii”, precum și de conexiuni către principalele zone de interes ale Capitalei.
Astfel, începând de miercuri, 1 martie, autobuzele liniei 429 vor circula pe următorul traseu:
- Pe sensul spre terminalul „Valea Cascadelor”: terminal „Pasaj CFR Chitila”, Șos. Banatului, DNCB, Str. Cartierului, Str. Ana Ipătescu, Str. Nicolae Bălcescu, Str. Castanilor, Cartier de Tineri III, Str. Castanilor, Str. Rudeni, DNCB, Str. Macului, Str. Fortului (Rudeni), Str. Decebal, Str. Panduri (Rudeni), DNCB, Carrefour Militari, DNCB, Str. Comerțului, Autostrada A1, Bd. Iuliu Maniu, Str. Valea Cascadelor, Rond Preciziei, Str. Valea Cascadelor, Bd. Iuliu Maniu, terminal „Valea Cascadelor”;
- Pe sensul spre capătul de linie „Pasaj CFR Chitila”: terminal „Valea Cascadelor”, Bd. Iuliu Maniu, Carrefour Militari, DNCB, Str. Panduri (Rudeni), DNCB, Str. Rudeni, Str. Castanilor, Cartier de Tineri III, Str. Castanilor, Str. Nicolae Bălcescu, Str. Ana Ipătescu, Str. Cartierului, DNCB, Șos. Banatului, terminal „Pasaj CFR Chitila”.
În „Cartierul de Tineri III”, autobuzele liniei 429 vor opri și în noile stații: „Club Sportiv”, „Cartier Tineret III” și „Castanilor”.