Tramvaiele liniei 14 nu vor circula în ziua de sâmbătă, 08.11.2025, iar linia 55 va fi scurtată la Piața Iancului, ca urmare a lucrărilor de intervenție la rețeaua de canalizare de pe Strada Traian și de pe Calea Călărașilor.
Pentru preluarea călătorilor, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) înființează linia navetă de autobuz 614, care va funcționa între „Baicului” și „Piața Sfânta Vineri”.
Așadar, tramvaiele liniei 55 vor circula sâmbătă pe traseul: „Pantelimon”, Șos. Pantelimon, Șos. Iancului, Piața Iancului și retur.
Linia navetă 614 va funcționa pe traseul: „Baicului”, Bd. Gării Obor, Str. Baicului, Șos. Pantelimon, Șos. Iancului, Bd. Pache Protopopescu, Str. Traian, Calea Călărașilor, Bd. Mircea Vodă, Bd. Unirii, Piața Unirii, Bd. Corneliu Coposu, Str. Sfânta Vineri, „Piața Sfânta Vineri”, cu întoarcere pe Str. Sfânta Vineri, Bd. Mircea Vodă, Calea Călărașilor, Str. Traian, Bd. Ferdinand I, Bd. Gării Obor, „Baicului”.


