Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a dispus înființarea de stații noi în localitatea Dascălu, pe traseul liniilor 409, 409 B și 468, precum și în localitatea Snagov, pe traseul liniilor 447 și 447B, ca urmare a amenajării acestora de către autoritățile locale.
Astfel, începând de vineri, 23 decembrie 2022, autobuzele liniilor 409, 409B și 468 vor opri și în stația „Karema” (pe ambele sensuri de mers), amplasată pe DJ 200, între stațiile „Biserica Boltaș” și „Calea București”.
Tot din data de 23 decembrie 2022, autobuzele liniilor 447 și 447B vor opri în următoarele stații:
- „La Băcănie” – amplasată pe DJ 101B, ȋntre staţiile „Ciofliceni Pădure‟ şi „La Matei‟ (pe sensul spre Gruiu – Lipia);
- „Centrul Comercial” – amplasată pe DJ 101B, ȋntre staţiile „Plopilor‟ şi „Ocolul Silvic‟ (pe ambele sensuri).
Sursa foto: Forumul „Metrou Ușor”