Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) le solicită tuturor operatorilor de transport public să ia măsuri de igienizare și decontaminare a vehiculelor din parcul circulant, utilizând substanțe care distrug virusurile (produse pe bază de alcool sau clor).

În același timp, TPBI le recomandă călătorilor să nu utilizeze mijloacele de transport în comun dacă aceștia prezintă simptome de infectare cu virusul COVID-19, respectiv, tuse, febră și dificultăți de respirație.

De asemenea, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov face apel la călători să respecte eforturile angajaților operatorilor de transport și să păstreze curățenia, atât în vehicule, cât și în stații, dovedind spirit civic și un comportament responsabil. TPBI avertizează publicul că echipele de control trebuie să sancționeze ferm faptele prevăzute în Regulamentul serviciului comunitar de transport public local de călători în regiunea București – Ilfov, și anume aruncarea în vehicul de șervețele, hârtii sau alte obiecte care ar putea răspândi virusul, precum ambalaje, resturi de mâncare, sticle sau alte recipiente etc. În astfel de cazuri, amenda ajunge la 500 de lei.

Dacă un vehicul al vreunui operator, aflat în traseu, nu corespunde din punct de vedere al igienei, călătorii sunt rugați să comunice acest lucru, menționând numărul de inventar/ numărul de înmatriculare și linia pe care circulă acesta, la adresa de e-mail office@tpbi.ro, pentru ca TPBI să poată lua măsurile necesare.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov este primul organism regional care funcționează pe principii europene, constituit ca structură de cooperare a autorităților publice locale din întreaga Regiune București – Ilfov.

TPBI are ca scop reglementarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea serviciului public de transport local pe raza de competență a unităților administrativ-teritoriale membre, conform Regulamentului (CE) nr. 1370/2007 al Parlamentului European și al Consiliului, privind serviciile publice de transport feroviar și rutier de călători.