Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a dispus ca liniile 14, 40, 55, 104 și 335 să funcționeze cu un program de circulație prelungit în seara zilei de vineri, 22.03.2024, pentru a asigura preluarea spectatorilor care asistă la meciul de fotbal România – Irlanda de Nord, programat pe „Arena Națională”, de la ora 21.45. Astfel, ultimele plecări de la terminale ale vehiculelor acestor linii vor avea loc la ora 00.00.
De asemenea, în ziua de vineri, 22.03.2024, începând cu ora 17.00 (la dispoziția Brigăzii Rutiere de Poliție), liniile care au capătul la „Arena Națională” vor fi deviate astfel:
- Liniile de troleibuz 86 și 90 vor funcționa pe traseele de bază între terminalele „Dridu”, respectiv „Mircea Vulcănescu” și intersecția Str. Vatra Luminoasă/ Str. Tony Bulandra, apoi pe un traseu modificat pe ambele sensuri pe Str. Tony Bulandra, cu întoarcere în Depoul Vatra Luminoasă;
- Linia de autobuz 143 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Bucur Obor” și intersecția Str. Baicului/ Șos. Pantelimon, apoi pe un traseu modificat pe Șos. Pantelimon, Bd. Ferdinand, Bd. Gării Obor, până la terminalul „Baicului” (capătul liniilor 69, 85 și 382), cu întoarcere pe Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea, Str. Dumitru Slugeru, apoi traseul actual.