Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) continuă să aplice măsuri de fluidizare a circulației autobuzelor și a traficului general. Astfel, începând de vineri, 1 iulie 2022, linia 335 va funcționa pe calea de rulare a tramvaielor pe următoarele tronsoane:
- pe sensul spre terminalul „Complex Comercial Băneasa”: pe Șos. Iancului, ȋntre Str. Măgura Vulturului și Șos. Mihai Bravu; pe Șos. Mihai Bravu, ȋntre Șos. Iancului și Bd. Ferdinand și pe Șos. Ștefan cel Mare; de la ieșirea din rondul Bucur Obor și Calea Floreasca;
- pe sensul spre terminalul „Faur”: pe Șos. Ștefan cel Mare, ȋntre Calea Dorobanți și intrarea ȋn rondul Bucur Obor; pe Șos. Mihai Bravu, ȋntre Bd. Ferdinand și Șos. Iancului.
Autobuzele vor efectua opriri la peroanele de tramvai din stațiile: „Piața Iancului‟ (situată pe Șos. Iancului, pe sensul Bucur Obor), „Lizeanu‟, „Dr. Grozovici‟, „Vasile Lascăr‟ și „Stadion Dinamo‟, situate pe Șos. Ștefan cel Mare, pe ambele sensuri, „Bd. Ferdinand‟ și „Piața Iancului‟, situate pe Șos. Mihai Bravu, pe sensul spre Șos. Iancului. Stațiile „Piața Iancului‟ (pe sensul spre Bucur Obor) și „Sos. Mihai Bravu 88‟ (pe sensul spre Șos. Iancului) vor fi suspendate.