Având în vedere restricțiile de circulație impuse pentru desfășurarea evenimentului sportiv „Supercupa României la Karting electric” în Piața George Enescu și pe arterele din jurul Sălii Palatului și Muzeului de Artă, în ziua de 21.08.2021 (între orele 11:00 – 18:30), precum și în ziua de 22.08.2021 (între orele 11:00 – 17:30), șapte linii de autobuz vor fi deviate.
Astfel, liniile 122, 137 și 138 vor funcționa pe traseele de bază între terminalele „Complex Cartier Latin”, „Carrefour Militari”, respectiv „Cartier Militari” și intersecția Str. Știrbei Vodă/ Str. Berzei, apoi pe Str. Berzei, Str. Vasile Pârvan, Bd. Mihail Kogălniceanu, Bd. Regina Elisabeta cu întoarcere în rondul de la Piața Universității, Bd. Regina Elisabeta, apoi traseul actual.
Liniile 168 și 226 vor funcționa pe traseele de bază între terminalele „Cartier Constantin Brâncuși”, respectiv „Depoul Alexandria” și intersecția Str. Știrbei Vodă/ Str. Berzei, apoi pe un traseu modificat pe Str. Berzei, Str. Vasile Pârvan, Bd. Mihail Kogălniceanu, Bd. Regina Elisabeta, rond Piața Universității, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Gheorghe Magheru, Piața Romană. Celălalt sens nu se modifică.
Linia 178 va funcționa pe traseul de bază între „Cartier Militari” și intersecția Str. Știrbei Vodă/ Str. Berzei, cu întoarcere pe Str. Berzei, Str. Mircea Vulcănescu, apoi traseul actual.
Linia 368 va funcționa pe traseul de bază între „Valea Oltului” și intersecția Str. Știrbei Vodă/ Str. Berzei, apoi pe un traseu modificat pe Str. Berzei, Str. Vasile Pârvan, Bd. Mihail Kogălniceanu, Bd. Regina Elisabeta, rond Piața Universității, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Gheorghe Magheru, Piața Romană, cu întoarcere pe Bd. Dacia, Str. Mircea Vulcănescu, apoi traseul actual.