Trenul Metropolitan București – Ilfov, proiectul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), care a obținut locul al doilea (secțiunea Administrație) la concursul organizat recent de Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România), va fi prezentat pe larg publicului în cadrul „Săptămânii europene a mobilității” (16-22 septembrie).

Ștefan Roșeanu, consilier TPBI și managerul proiectului Tren Metropolitan București – Ilfov va prezenta evoluția acestuia într-o conferință online, care va avea loc miercuri, 22 septembrie, între orele 11.00-13.00. În cadrul sesiunii, publicul va putea afla ce anume presupune demararea unui astfel de proiect, care sunt investițiile necesare, ce s-a realizat până acum și care sunt pașii următori. Totodată, va fi organizată și o sesiune de întrebări și răspunsuri pentru publicul interesat. Oricine dorește să se înscrie o poate face accesând link-ul: https://tpbi.ro/tren-metropolitan/.

Proiectul Tren Metropolitan este o componentă a Zonei Metropolitane București care va pune în valoare infrastructura existentă și va integra concepte și tehnologii prietenoase cu mediul. Proiectul prevede 16 servicii (linii de tren metropolitan), care vor uni cartierele Municipiului București și localitățile din Județul Ilfov prin intermediul unor vehicule moderne și al unor viitoare gări care vor duce la revitalizarea localităților.

După implementarea proiectului, Bucureștiul se va număra printre orașele care asigură preluarea navetiștilor din suburbii, în condiții civilizate, cu un serviciu de transport modern pe cale ferată. Trecerea la tehnologii de transport fără emisii de dioxid de carbon și reducerea poluării atmosferice, a poluării fonice și a accidentelor, toate acestea vor duce la îmbunătățiri semnificative ale calității vieții în mediul urban.

„Săptămâna europeană a mobilității” reprezintă o iniţiativă a Comisiei Europene, prin care, în perioada 16-22 septembrie, în fiecare an, se încearcă găsirea de soluţii inovatoare la problemele actuale de mobilitate urbană. Prezentarea proiectului Trenului Metropolitan București – Ilfov este una dintre acțiunile cu care Municipiul București participă la această campanie.

TPBI este primul organism, creat la nivel regional, care a fost constituit sub forma unei structuri de cooperare a celor 42 de autorități publice locale din regiune, primind mandat din partea acestora pentru înființarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea serviciului de transport public de călători pe toată aria de competență, conform Regulamentului CE 1370/2007.