Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a decis modificarea traseului liniei 80 și reînființarea liniei 96, începând de sâmbătă, 16 aprilie 2022, ca urmare a creării condițiilor pentru utilizarea rețelei de întoarcere a troleibuzelor în zona intersecției Răzoare.
Astfel, pentru o mai bună reorganizare a transportului public de călători pe perioada lucrărilor la rețeaua de contact a troleibuzelor de pe Bulevardul Vasile Milea, linia 80 va funcționa pe traseul de bază ȋntre terminalul „Valea Argeșului” și intersecţia Drumul Taberei/ Drumul Sării, apoi pe un traseu modificat pe Drumul Sării, Str. Răzoare, Șos. Panduri, Bd. Geniului (staţia „Piața Danny Huwe”), cu ȋntoarcere pe Bd. Geniului, Drumul Sării, Drumul Taberei, apoi traseul actual.
La rândul ei, linia 96 va fi reînființată și va funcționa pe traseul: terminal „Depoul Alexandria”, Șos. Alexandriei, Str. Antiaeriană, Drumul Sării, Str. Răzoare, Șos. Panduri, Bd. Geniului (staţia „Piața Danny Huwe”), cu ȋntoarcere pe Bd. Geniului, Drumul Sării, Str. Antiaeriană, Șos. Alexandriei, terminal „Depoul Alexandria”.
Prin aceste măsuri, călătorii liniilor de troleibuz 80 și 96 care doresc să ajungă în zona Gării de Nord pot utiliza autobuzele liniei navetă 696 din stația comună „Piața Danny Huwe”.