Autobuzele liniilor urbane 137 și 138 vor circula pe trasee modificate începând de miercuri, 05.05.2021, până la data de 14.06.2021. Măsura a fost luată ca urmare a lucrărilor la rețeaua de termoficare de pe Strada Moinești și a restricționării traficului rutier pe tronsonul cuprins între Bulevardul Iuliu Maniu și Strada Viforului, pe sensul spre Bulevardul Timișoara.
Astfel, liniile de autobuze 137 şi 138 vor funcționa pe traseul de bază între „Carrefour Militari”, respectiv „Cartier Militari” şi intersecția Bd. Iuliu Maniu/ Str. Valea Cascadelor, după care, pe un traseu modificat (pe sensul spre terminalul „Piața 21 Decembrie”), pe Str. Valea Cascadelor, Bd. Timişoara și apoi pe traseul de bază.
Celălalt sens nu se modifică.