În noaptea de Înviere, tramvaiele liniei 41 vor circula la un interval de 35 de minute, iar tramvaiele liniei 1/10 vor funcționa după programul perioadei de noapte, a decis Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI).
Totodată, în perioada Sărbătorilor Pascale, programul de circulație al tuturor liniilor revine la normal. Astfel, intervalul de succedare între două vehicule consecutive va fi mai mic, așa cum era înaintea măsurilor de limitare a circulație pe raza administrativă a Capitalei.
Pe de altă parte, începând cu data de 04.05.2021, odată cu reluarea cursurilor la învățământul preuniversitar, linia 327 își va relua activitatea între terminalele „Școala 127 – Școala 141”.
În plus, linia regională R459 va circula pe un traseu modificat în zona stației de metrou „Aurel Vlaicu”, și anume schimbând sensul de parcurs al autobuzelor, pentru a evita întârzierile în trafic. Astfel, de la intersecția Bd. Pipera cu Șos. București Nord, autobuzele care vin dinspre Tunari vor circula pe Șos. București Nord, Șos. Petricani, Bd. Dimitrie Pompeiu, Str. Gara Herăstrău, Șos. Fabrica de Glucoză, Calea Floreasca, terminal „Aurel Vlaicu”, cu întoarcere pe Șos. Pipera, Bd. Pipera și apoi traseul de bază.