Pentru desfășurarea ceremoniei militare prilejuite de „Ziua Drapelului Național”, la dispoziția Brigăzii Rutiere de Poliție, linia 361 va funcționa pe un traseu modificat în ziua de luni, 26.06.2023, între orele 09.30-11.00. Astfel, autobuzele liniei 361 vor circula pe traseul de bază între terminalul „Complex Comercial Băneasa” și intersecția Calea Victoriei/ Str. Dem I. Dobrescu, apoi pe un traseu modificat pe sensul spre Piața Unirii, pe Str. Dem I. Dobrescu, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Schitu Măgureanu, Podul Izvor, Splaiul Independenței, Bd. Libertății, apoi traseul de bază. Sensul opus nu va fi modificat.

Tot în ziua de luni, 26 iunie, în momentul intonării Imnului de Stat, traficul rutier va fi restricționat timp de 5 minute în intervalul 10.00-10.45 pe Bd. Regina Elisabeta, între Piața Universității și Str. Ion Brezoianu, iar vehiculele de transport public vor staționa pe banda întâi, la dispoziția Brigăzii Rutiere de Poliție.

Sursa foto: https://www.digi24.ro/