Ca urmare a incendiului produs la substația electrică „Sudului”, care a afectat alimentarea rețelelor de contact ale tramvaielor și troleibuzelor în zona „Piața Sudului”, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a dispus o serie de măsuri, care vor intra în vigoare începând de miercuri, 4 mai 2022.

Astfel, linia de tramvai 1 va funcționa între capetele de linie „Șura Mare” (în loc de „Romprim”) și „Banu Manta” pe traseul: terminal „Șura Mare”, Șos. Giurgiului, Șos. Olteniței, Calea Văcărești, Șos. Mihai Bravu, Șos. Ștefan cel Mare, Bd. Iancu de Hunedoara, Pasaj Victoria, Șos. Niculae Titulescu, terminal „Banu Manta” și retur.

Linia de tramvai 10 va fi suspendată, iar vehiculele vor fi redistribuite pe linia 1. Pentru preluarea călătorilor de pe Șoseaua Olteniței, va fi înființată linia navetă de autobuze 601, care va funcționa pe traseul: Romprim – Șoseaua Olteniței – Piața Sudului și retur. Autobuzele vor circula pe calea de rulare a tramvaielor, cu excepția zonei de la terminalul „Romprim”.

Linia de troleibuz 73 va fi suspendată, iar în locul acesteia va fi înființată linia navetă de autobuz 673, care va funcționa pe același traseu ca al troleibuzelor între capetele de linie „Turnu Măgurele” și „Piața Unirii”.