Începând cu data de 10 august 2024, autobuzele liniilor 122 și 222 vor întoarce în noul terminal de sub Pasajul Domnești, și nu la Cartierul Latin ca până acum, iar linia 322 va fi suspendată. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a luat această decizie la cererea publicului călător și ca urmare a finalizării lucrărilor de construire a terminalului de către Primăria Bragadiru.
Totodată, stația Cartier Latin amplasată pe sensul spre intersecția cu Str. Valea Oltului va fi relocată în fața magazinului Penny.
Astfel, linia 122 va funcționa între „Pasaj Domnești”, și „Piața 21 Decembrie 1989”, pe traseul Prelungirea Ghencea, Bd. Ghencea, Calea 13 Septembrie, Șos. Panduri, Str. Dr. Rainer, Bd. Eroilor, Str. Știrbei Vodă, Calea Victoriei, Str. C.A Rosetti, Bd. Nicolae Bălcescu, „Piața 21 Decembrie 1989”, cu întoarcere pe Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Regina Elisabeta, Bd. Mihail Kogălniceanu, Splaiul Independenței, Bd. Eroilor, Str. Bagdasar Dumitru, șos. Panduri, Calea 13 Septembrie, Bd. Ghencea, Prelungirea Ghencea, „Pasaj Domnești”.
La rândul ei, linia 222 va funcționa între „Pasaj Domnești”, și „Parcul Drumul Taberei”, pe traseul: „Pasaj Domnești”, Prelungirea Ghencea, Bd. Ghencea, Str. Brașov, „Parcul Drumul Taberei”, cu întoarcere pe Drumul Taberei (ramura de sud), Str. Râul Doamnei, Prelungirea Ghencea, „Pasaj Domnești”.
Linia 322 se suspendă de la aceeași dată. Călătorii care utilizau linia 322 vor putea folosi liniile alternative 122 și 222.