Săptămâna Europeană a Mobilității va aduce, pentru câteva ore, multe surprize și bucurii copiilor și animalelor de companie care vor veni sâmbătă, 21 septembrie 2024, în Parcul Mogoșoaia. Copiii, dar și părinții și bunicii se vor putea bucura de activitățile pregătite aici de TPBI între orele 10.00 și 14.00 cu scopul de a promova educația în mobilitatea durabilă și pentru a-i implica într-un mod distractiv și interactiv.
Acțiunea #ShareSpaceForKidsAndPets îi va primi și pe copiii din cadrul centrului „Casa Speranței DGASPC Sector 4”, care vor desfășura activități sportive și vor crea desene care ilustrează moduri creative și reprezentative legate de tema „Spațiul Public Comun”.
Cei mici se vor putea bucura de ateliere de educație rutieră, ateliere de creație – Sesiuni de pictură și desen specifice temei, iar în zona de adopție a animalelor vor avea loc activități de joacă și interacțiune între copii și cățeluși, pentru a promova responsabilitatea și empatia față de animale. Totodată, vor fi organizate activități sportive în aer liber, Street Dance (Școala de dans „Ana Dance”), dar și un concert, unde invitat special va fi solista Andreea Ionela Roată (Jolie).
Vă așteptăm, cu mic cu mare, să ne distrăm împreună sâmbătă, 21 septembrie 2024, de la ora 10.00, în Parcul Mogoșoaia!
Partenerii noștri sunt Asociația „Lift for Better”, Inspectoratul Școlar Județean Ilfov, Biroul Protecția Animalelor – prin CJI, Basmati Asian Market, Refugiul Felinelor, Jandarmeria Ilfov.