Începând de sâmbătă, 18 septembrie 2021, alte cinci linii de transport în comun de suprafață, din totalul celor 21 care deservesc peste 350.000 de locuitori ai cartierului bucureștean Drumul Taberei, vor fi reorganizate, cu orar optimizat, fiind puse în funcțiune și două noi terminale: „Valea Ialomiței” și „Dedeman Ghencea”.
Având în vedere funcționalitatea noii magistrale de metrou și pe baza propunerilor primite de la călători, a unor sondaje efectuate în rândul populației, dar și a simulărilor realizate de specialiști, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a decis remodelarea liniilor existente și introducerea uneia noi în acest ansamblu de locuințe al Sectorului 6.
Astfel, devierea liniei 105 pe ramura de nord a bulevardului Drumul Taberei susține linia 168, care a devenit extrem de solicitată după deschiderea Anului școlar și după eliminarea unor linii care dublau nejustificat acest traseu. De sâmbătă, linia 105 va funcționa în ambele sensuri de la terminalul „Valea Oltului”, pe Strada Valea Oltului, Strada Valea Argeșului, Drumul Taberei (ramura de nord), apoi traseul actual.
Prin remodelarea liniei 138, care tranzitează cartierul Drumul Taberei, din cartierul Militari până la noul terminal „Dedeman Ghencea”, este asigurată o legătură extrem de necesară între cele două cartiere, dar și preluarea călătorilor către zone foarte importante pentru cetățenii Sectorului 6. Așadar, de sâmbătă, linia 138 va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Cartier Militari” și intersecția Bulevardul Timișoara/ Strada Romancierilor, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Strada Romancierilor, Drumul Taberei (inel și ramura de sud), Strada Brașov, până la noul terminal „Dedeman Ghencea”.
Și autobuzele liniei 168 vor circula puțin diferit: pe traseul de bază între terminalul „Cartier Constantin Brâncuși” și intersecția Aleea Masa Tăcerii/ Strada Valea Oltului, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Strada Valea Oltului, Strada Valea Ialomiței, Drumul Taberei (ramura de nord) și traseul actual.
Tot începând cu 18 septembrie, linia 173 va avea capătul la noul terminal Valea Ialomiței, iar nu la Valea Argeșului, ca până acum. Astfel, linia va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Șura Mare” și intersecția Drumul Taberei/ Strada Valea Argeșului, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Drumul Taberei, Strada Valea Ialomiței, terminal „Valea Ialomiței”.
Linia 221 va funcționa între terminalul „CET Vest Militari” și intersecția Strada Valea Argeșului/ Drumul Taberei, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Drumul Taberei (ramura de sud), Strada Brașov, până la noul terminal „Dedeman Ghencea”.
Denumirea cartierului Drumul Taberei este legată de trecutul acestor locuri, unde în timpul Revoluției de la 1821 Tudor Vladimirescu și-a stabilit tabăra de panduri. Mai târziu, aici erau ținuți caii Cavaleriei și ai Artileriei, cu depozite de nutreț și gospodării militare și au început să apară primele case țărănești. Actualul Bulevard Drumul Taberei era pe atunci doar o străduță din pământ bătătorit. La sfârșitul anilor ’50, a început construcția cartierului dinspre Cotroceni spre localitatea Domnești, astfel încât în anul 1983, când s-au finalizat ultimele blocuri proiectate, se construiseră circa 63.000 de apartamente. Cartierul se află și astăzi în continuă dezvoltare, fiind necesară tot mai mult extinderea transportului public pentru noile locuințe.
TPBI este primul organism, creat la nivel regional, care a fost constituit sub forma unei structuri de cooperare a celor 42 de autorități publice locale din regiune, primind mandat din partea acestora pentru înființarea, organizarea, reglementarea, exploatarea, monitorizarea și gestionarea serviciului de transport public de călători pe toată aria de competență, conform Regulamentului CE 1370/2007.