Începând de sâmbătă, 23 august 2025, călătorii vor putea utiliza din nou tramvaiele liniei 41, care își vor relua circulația pe traseul de bază cuprins între terminalele „Piața Presei” și „Ghencea”. De la aceeași dată, liniile navetă de autobuz 641 și 643 vor fi suspendate.

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a dispus această măsură ca urmare a finalizării lucrărilor de infrastructură de pe Bulevardul Ghencea și Strada Constantin Titel Petrescu.

Tot de sâmbătă, 23 august, autobuzele liniei 426 vor opri și vor staționa la peronul 1 din terminalul „Ghencea”.