Cu ocazia organizării a patru meciuri din cadrul Campionatului European de fotbal UEFA 2020 pe „Arena Națională” din București (în zilele de 13, 17, 21 și 28 iunie 2021), Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a luat mai multe măsuri pentru a facilita accesul suporterilor de la Aeroporul Internațional „Henri Coandă” către Centrul Istoric al Capitalei și către stadion.

O primă măsură o constituie înființarea liniei Expres 700, care va funcționa în zilele de meci între Aeroportul Internațional „Henri Coandă” și Piața Iancului pe următorul traseu:

Pe sensul spre Piața Iancului: Aeroportul Internațional „Henri Coandă”, Șos. București-Ploiești, Șos. Kiseleff, Cal. Victoriei, Pod Naţiunile Unite, Bd. Naţiunile Unite, Bd. Libertății, Bd. Unirii, Bd. Decebal, Şos. Mihai Bravu, Piaţa Iancului.

Pe sensul spre Aeroportul Internațional „Henri Coandă”: Şos. Mihai Bravu, Bd. Decebal, Bd. Unirii, Bd. I. C. Brătianu, Bd. Nicolae Bălcescu, Bd. Gheorghe Magheru, Bd. Lascăr Catargiu, Piața Victoriei, Bd. Aviatorilor, Bd. Constantin Prezan, Șos. Kiseleff, Șos. București-Ploiești, DN 1, Aeroportul Internațional „Henri Coandă”.

De asemenea, pentru suporteri, vor fi suplimentate șapte linii de transport: linia expres 783, liniile de autobuz 104 și 123, liniile de troleibuz 86 și 90 și liniile de tramvai 1 și 40. Turiştii sosiți la Aeroportul „Henri Coandă” care vor dori să viziteze centrul Capitalei pot utiliza, pe lângă linia expres 783, și cursa feroviară de la Aeroport la Gara de Nord. De aici, cu linia de autobuz 123, vor ajunge în zona Centrului Istoric. Din centru, aceştia vor putea ajunge la stadion utilizând linia de autobuz 104, liniile de troleibuz 86, 90 și linia de tramvai 40, linii care vor beneficia de un număr suplimentar de vehicule.

Menționăm că toți posesorii de bilete la meciurile Campionatului European de Fotbal pot folosi transportul public local de călători în baza unui card de transport digital, disponibil în aplicația UEFA EURO 2020, conectat la datele privind biletele de meci sau în baza biletului de meci, în ziua jocului, până la ora 23.59, precum și în ziua următoare, până la aceeași oră. De aceeași facilitate va beneficia și personalul acreditat UEFA (voluntari și reprezentanți mass-media), în baza legitimației oficiale.

Întrucât în zilele meciurilor va fi restricționat total traficul rutier pe B-dul Pierre de Coubertin, Str. Vatra Luminoasă, Str. Tony Bulandra şi Bd. Basarabia (pe tronsonul cuprins între Şos. Mihai Bravu şi Bd. Chişinău), gradual, începând cu ora 7.00, mai multe linii care tranzitează aceste zone vor fi deviate, la dispoziția Brigăzii de Poliție Rutieră, astfel:

– Linia 40 va funcţiona pe traseul de bază între „Complex Comercial Titan” şi intersecţia Bd. Basarabia/Bd. Chişinău, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Chişinău, Şos. Pantelimon, Bd. Ferdinand, Str. Traian, Cal. Călăraşi, Bd. Corneliu Coposu, terminal „Piaţa Sf. Vineri”.

– Linia 86 va funcţiona pe traseul de bază între „Dridu” şi intersecţia Str. Matei Voievod/Str. Popa Nan, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Popa Nan, Str. Delea Veche (Str. Budilă, Str. Ţepeş Vodă), Str. Delea Nouǎ, Str. Dristorului, Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuşi, Str. Lucreţiu Pǎtrǎşcanu, până la terminalul „Bd. Basarabia”.

– Linia 90 va funcţiona pe traseul de bază între ,,Valea Argeşului” şi intersecţia Str. Matei Voievod/Str. Popa Nan, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Popa Nan, Str. Delea Veche (Str. Budilă, Str. Ţepeş Vodă), Str. Delea Nouǎ, Str. Dristorului, Str. Baba Novac, Str. Constantin Brâncuşi, Str. Lucreţiu Pǎtrǎşcanu, până la terminalul „Bd. Basarabia”.

– Linia 104 va funcţiona pe traseul de bază între „Cora Pantelimon” şi intersecţia Şos. Pantelimon/Bd. Pierre de Coubertin/Şos. Iancului, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Şos. Iancului, Şos. Mihai Bravu, Bd. Decebal, apoi traseul actual.

– Linia 143 va funcţiona pe traseul de bază între Bucur Obor şi intersecţia Str. Baicului/Şos. Pantelimon, apoi pe un traseu modificat pe Şos. Pantelimon, Bd. Ferdinand I, Bd. Gării Obor până la terminalul „Baicului”. Pe sensul spre Bucur Obor, autobuzele vor circula pe Bd. Gării Obor, Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea, Str. Dumitru Slugeru, Str. Heliade între Vii, Şos. Electronicii, Str. Baicului, Bd. Gării Obor, Bd. Ferdinand I, Şos. Pantelimon, Str. Ziduri Moşi, Şos. Colentina.

În perioada acestor restricţii de circulaţie, staţia de autobuz „Maior Coravu”, situată pe Şos. Mihai Bravu, pe sensul spre Piaţa Iancului, se suspendă.

Totodată, cu ocazia primului meci din cadrul Campionatului European de fotbal UEFA 2020 găzduit de „Arena Națională” din București (programat duminică, de 13 iunie, de la ora 19.00, între echipele naționale ale Austriei și Macedoniei de Nord), proiectul „Străzi Deschise” nu va avea loc în zilele de 12 și 13 iunie 2021. Astfel, autobuzele liniei 361 (Complex Comercial Băneasa – Piața Unirii) și ale liniei expres 783 (Aeroportul „Henri Coandă” – Piața Unirii) vor circula pe traseele de bază, din zilele lucrătoare.