Liniile 85, 90, 104, 143, 640 și N109 vor funcționa pe trasee deviate temporar în ziua de sâmbătă, 23.05.2026, având în vedere restricționarea traficului rutier (începând cu ora 15:00) pe Bd. Pierre de Coubertin și pe Bd. Basarabia (tronsonul cuprins între Bd. Chișinău și Str. Câmpia Libertății), ca urmare a concertului susținut de artistul Max Korzh pe Arena Națională.

Pentru defluirea spectatorilor, la cererea organizatorilor, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a decis prelungirea programului de funcționare a liniilor 1, 10, 85, 90 și 104.

De asemenea, stația „Piața Hurmuzachi” (aferentă liniilor 640 și N109), amplasată pe Bd. Basarabia (pe sensul spre Calea Călăraşilor), va fi relocată temporar pe Calea Călăraşilor, după intersecţia cu Şos. Mihai Bravu.

Așadar, în perioada restricțiilor de circulație, liniile din zona Arenei Naționale vor funcționa astfel:

Liniile 85 și 90:

– vor funcționa pe traseele de bază între terminalele „Gara de Nord”, respectiv „M Petrache Poenaru” și intersecția Str. Vatra Luminoasă/ Str. Tony Bulandra, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Str. Tony Bulandra, cu întoarcere în Depoul Vatra Luminoasă.

Linia 104:

– va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Complex Pantelimon” și intersecția Șos. Iancului/ Bd. Pierre de Coubertin, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Șos. Iancului, Șos. Mihai Bravu, Bd. Decebal, revenind apoi pe traseul actual.

Linia 143:

– va funcționa pe traseul de bază între terminalul „Bucur Obor” și intersecția Str. Baicului/ Șos. Pantelimon, apoi pe un traseu modificat pe Șos. Pantelimon, Bd. Ferdinand, Bd. Gării Obor, până la terminalul „Baicului” (capătul liniilor 86 și 382), cu întoarcere pe Str. Baicului, Str. Paharnicul Turturea, Str. Dumitru Slugeru, apoi traseul actual.

Linia 640:

– va funcționa pe traseul de bază între terminalul „M Republica” și intersecția Bd. Chişinău/ Bd. Basarabia/ Bd. Nicolae Grigorescu, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Nicolae Grigorescu, Str. Constantin Brâncuşi, Str. Baba Novac, Şos. Mihai Bravu, Calea Călăraşilor, revenind apoi traseul de bază.

Linia N109:

– va funcționa pe traseul de bază între terminalul „M Republica” și intersecția Bd. Chişinău/ Bd. Basarabia/ Bd. Nicolae Grigorescu, apoi pe un traseu modificat în ambele sensuri pe Bd. Nicolae Grigorescu, Str. Constantin Brâncuşi, Str. Baba Novac, Şos. Mihai Bravu, Calea Călăraşilor, revenind apoi pe traseul de bază.

După încheierea spectacolului, liniile 1, 10, 85, 90 și 104 vor funcționa astfel:

– Orele estimate de trecere ale tramvaielor liniei 1 în proximitatea Arenei Naționale sunt: 23:00, 23:05, 23:10, 23:15, 23:20, 23:25, 23:30, 23:35, 23:40, 23:45, 23:55 și 00:00.

– Orele estimate de trecere ale tramvaielor liniei 10 în proximitatea Arenei Naționale sunt: 23:00, 23:05, 23:15, 23:20, 23:30, 23:35, 23:40, 23:50 și 23:55.

– Troleibuzele liniei 85 vor pleca de la Arena Națională către Gara de Nord la orele: 23:01, 23:21 și 23:41.

– Troleibuzele liniei 90 vor pleca de la Arena Națională către M Petrache Poenaru la orele: 23:11 și 23:41.

– Orele estimate de trecere ale autobuzelor liniei 104 în proximitatea Arenei Naționale (pe sensul spre Piața Operei) sunt: 23:05, 23:10, 23:15 și 23:22.

Spectatorii prezenți la concertul de pe Arena Națională mai au la dispoziție și vehiculele liniilor 5, 311, 335, 640, N1, N10, N102 și N109, care circulă potrivit programului normal stabilit.