Programul „Interreg URBACT IV”, prin care este finanțat proiectul Beyond the Urban, sprijină administrațiile locale și regionale în dezvoltarea de politici și strategii integrate pentru o dezvoltare urbană durabilă. Obiectivul principal este de a promova schimbul de bune practici între orașe și de a contribui la îmbunătățirea politicilor urbane la nivel european.

În perioada 25-26 iunie 2025, a avut loc la Bram, Franța, a cincea întâlnire transnațională a proiectului „Beyond the Urban”, la care au participat, din partea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București–Ilfov (TPBI), membrii echipei de proiect.

Evenimentul a reunit echipele de proiect ale celor 10 parteneri ai rețelei pentru a continua schimbul de experiență și bune practici privind conectivitatea între mediul rural și urban, cu accent pe cultura mobilității și comportamentele sustenabile.

Programul a inclus sesiuni teoretice și ateliere practice despre infrastructura turistică în serviciul locuitorilor, mobilitatea ocazională și transportul activ în mediul rural. De asemenea, au fost organizate activități de explorare locală și vizite tematice, contribuind la o mai bună înțelegere a soluțiilor aplicate în Bram pentru promovarea mobilității verzi și a implicării comunității.

Întâlnirea a oferit cadrul ideal pentru consolidarea cooperării între parteneri, pregătirea pașilor următori în implementarea proiectului și revizuirea Planurilor de Acțiune Integrate, în vederea unei dezvoltări mai sustenabile și incluzive în regiunile participante.

Pentru detalii suplimentare despre proiect, puteți accesa link-ul: https://urbact.eu/networks/beyond-urban