Linia de autobuz 436 (operată de Societatea de Transport București – STB SA) va funcționa între terminalul intermodal „Străulești” și orașul Buftea, începând cu data de 15.09.2021. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI) a luat această decizie pentru a respecta prevederile Planului de Mobilitate Urbană Durabilă (PMUD) București – Ilfov (2016-2030). Astfel, pasagerii au multiple posibilitatăți de transbordare în vederea continuării călătoriei spre diferite puncte de interes ale Municipiului București.
Ca urmare, de miercuri, 15 septembrie, autobuzele liniei 436 vor circula pe următorul traseu:
– pe sensul spre „Oraș Buftea”: terminal ʺStrăuleștiʺ, Bd. Bucureştii Noi, Șos. București-Tȃrgoviște, DN 1A, Mogoșoaia, DN 1A, Buftea, Șos. București-Târgoviște, Str. Industriei, terminal „Oraș Buftea”;
– pe sensul spre „Străulești”: terminal „Oraș Buftea”, Șos. București-Târgoviște, DN 1A, Mogoșoaia, DN 1A, Șos. București-Târgoviște, Bd. Bucureștii Noi, terminal ʺStrăuleștiʺ.