În perioada 02-03 octombrie 2025, la Edineț, Republica Moldova, reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (TPBI), au participat la a doua întâlnire de lucru transnațională din cadrul proiectului „SMARTFORM Supporting climate neutrality strategies through advanced regional cooperation and multi-level governance”.

Parte din  Programul Interreg Europe 2021 – 2027, prin care este sprijinit schimbul de experiență și bune practici între regiuni și orașe europene, proiectul „SMARTFORM” încurajează schimbul de informații, idei și bune practici pentru îmbunătățirea eficienței energetice și atingerea neutralității climatice.

În cadrul acestei vizite, sesiunile de discuții și prezentări au fost îmbinate cu vizite atât la instituții publice, precum și la entități private care au înțeles necesitatea utilizării energiei regenerabile și a soluțiilor ecologice, atât pentru reducerea costurilor de producție și funcționare, cât și pentru reducerea impactului climatic.

Printre temele prezentate și discutate regăsim:

  • reabilitarea termică a clădirilor pentru reducerea costurilor totale de exploatare;
  • utilizarea energiei solare pentru asigurarea necesarului de consum atât în domeniul public, cât și în cel privat (iluminat public, alimentare unități școlare, producție industrială);
  • folosirea biomasei pentru încălzire sau ca și combustibil în activitatea de producție (astfel fiind redus necesarul consumului de gaz sau petrol);
  • încurajarea populației de a înlocui electrocasnicele vechi cu unele noi, mai eficiente energetic, prin acordarea de ECOVouchere (program derulat la nivel național de către Centru Național pentru Energie Sustenabilă al Republicii Moldova).

Proiectul „SMARTFORM” reprezintă numitorul comun pentru regiunile și orașele europene în ceea ce privește un viitor curat, eficient energetic și neutru din punct de vedere climatic.