Istoric anunturi

6 August 2018

În cadrul ședinței Adunării Generale a Asociaților ADTPBI din data de 19.07.2018 a fost aprobat Regulamentul serviciului comunitar de transport public local de călători în regiunea București – Ilfov. Acesta poate fi consultat în cadrul secțiunii AUTORITATEA DE TRANSPORT/ REGULAMENTUL TRANSPORTULUI PUBLIC.

13 Iunie 2018

Începând cu data de 13 iunie 2018, licențele de transport pentru cursele regulate speciale sunt emise de către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Pentru Transport Public București-Ilfov (ADTPBI). Dosarele întocmite în vederea obținerii de licențe se vor depune la sediul ADTPBI.

31 Mai 2018

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov a pus în dezbatere publică Programul de Transport Public de Călători pentru regiunea București – Ilfov. Detalii în secțiunea Transparență/ Consultare Publică

25 Aprilie 2018

Anunțuri finale privind ocuparea posturilor scoase la concurs.

25 Aprilie 2018

ANUNȚ privind rezolvarea contestațiilor depuse după susținerea interviurilor.

24 Aprilie 2018

ANUNȚ privind rezultatele obtinute la proba interviu.

23 Martie 2018

ANUNȚ privind organizarea de concurs pentru ocuparea posturilor vacante .

9 Martie 2018

Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov a pus în dezbatere publică Regulamentul Serviciului Comunitar de Transport Public Local de călători în regiunea București – Ilfov Detalii în secțiunea Transparență/ Consultare Publică

6 Martie 2018

A.N.R.S.C. a acreditat Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov în vederea exercitării atribuțiilor legale în domeniul serviciilor de transport public local. Autorizația nr. 0384 din 06.03.2018

Intră în contact

LOCAȚIE

 CCIR Business Center, București, Sector 3, Bd. Octavian Goga, Nr. 2, Tronson III, Et. 6, Cam. 1

EMAIL

Contact